Proiectul educațional ,,Paștele-lumină,tradiții și culoare”

Anul școlar 2025-2026

⛪️🙏🌺
Vă îndemnăm să vă opriți pentru câteva clipe din agitația zilnică și să vă îndreptați gândurile către jertfa și iubirea profundă care stau la temelia acestei mari sărbători,Paștele!
Este un moment de reflecție, de liniște și de înțelegere profundă.
În preajma acestei Sfinte Sărbători, copiii Grădiniței „Dumbrava Minunilor”, sector 6, au trăit fiecare zi cu multă emoție și bucurie, au participat la activități pline de culoare și sensibilitate, au descoperit, pe înțelesul lor, tradiții și obiceiuri, au creat cu mânuțele lor lucruri frumoase și au adus lumină în fiecare moment petrecut împreună. Inocența și entuziasmul celor mici ne-au reamintit tuturor cât de important este să păstrăm în suflet bunătatea, răbdarea și dragostea.
Aceste zile să vă aducă liniște sufletească, pace și împlinire, iar Sfintele Sărbători Pascale să vă găsească sănătoși, înconjurați de iubire și armonie.

Anul școlar 2024-2025

Sărbătoarea Paștelui așteptată cu multă bucurie, credință, speranța, obiceiuri și tradiții, binecuvântări, ouă roșii, decorațiuni, culoare, flori, iepurași, veselie, daruri, momente împreună. Multe emoții într-o zi minunată!❤️
Hristos a Înviat!
Paste binecuvântat cu bucurie duhovnicească, cu sănătate, credință și speranță!
Fiți iubire, fiți bucurie, fiți lumină, fiți pace, fiți sărbătoare!

 

Anul școlar 2023-2024

„Vin Floriile cu soare” – o activitate plină de emoții , desfășurată în cadrul Programului Național de Educație pentru Valori „Joc, respect și bucurie”, la Grădinița Dumbrava Minunilor.
„Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.” – Vasile Alecsandri
„Sărbătoarea Floriilor” este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Isus în Ierusalim. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, și îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.
Sărbători binecuvântate!

 

Anul școlar 2022-2023

Munca în echipă împarte sarcinile și înmulțește succesul…și cum situația epidemiologică s-a mai relaxat renunțându-se la unele restricții, ne-am gândit să reluăm treptat proiectele la care părinții pot participa alături de copii la unele dintre activitățile grădiniței. Așadar în aștepatrea sărbătorilor pascale, copiii, cadrele didactice, părinții au petrecut timp de calitate împreună la atelierele organizate în cadrul Proiectului educațional ,,PAȘTELE-LUMINĂ,TRADIŢII ŞI CULOARE”, derulat în perioada 04-14 aprilie.

Având în vedere recenta decizie a Parlamentului României de a declara ziua de 11 aprilie drept Ziua Educației Financiare, am îmbinat activitățile legate de Sărbătoarea Paștelui cu cele legate de educația financiară.
Astfel, ne-am propus să îi învățăm pe copii ce înseamnă „trocul”. Prin urmare, la finalul fiecărui atelier, copiii și părinții au făcut troc cu obiectele confecționate de ei, părintii dând la schimb un obiect necesar in activitățile din grădiniță: sport, muzică, grădinărit, teatru, relaxare, jocuri de rol, educație rutiera, dezvoltare personală.
Totul este mai ușor când lucrăm împreună!